Gândește pozitiv!


positive

Într-o mănăstire de pe muntele Serat, una din cerințele fundamentale impuse tinerilor călugări în acest lăcaș este aceea de a menține tăcerea. Posibilitatea de a vorbi este programată o dată la fiecare doi ani, când li se va permite să spună doar două cuvinte.

Unul dintre tinerii inițiați în acest ordin religios, care a terminat primii doi ani de formare, este invitat de către superiorul său pentru a face prima sa prezentare din două cuvinte: ”Mâncare groaznică”, a spus el.

Doi ani mai târziu, invitația s-a repetat. Atunci tânărul a exclamat ”Pat prost”. După alți doi ani, tânărul a revenit, iar cele două cuvinte ale sale au fost: ”Eu renunț”. Superiorul se uită la acest tânăr și spune: ”Știi, nu mă surprinde deloc. Tot ceea ce ai făcut de când ai venit a fost sa te plângi în continuu.”

Poate povestioara este un exemplu exagerat, dar dacă fiecare dintre voi ați fi rugați să folosiți doar două cuvinte care să descrie viața voastră la locul de muncă sau chiar viața voastră în general care ar fi acestea?

V-ați concentra asupra lucrurilor negative sau v-ați opri asupra lucrurilor pozitive, a lucrurilor bune, minunate care se întâmplă în jurul vostru în fiecare zi?

E important să vedem și să ne uităm întotdeauna la partea plină a paharului, să fim recunoscători pentru ceea ce avem și să încercăm să fim mai pozitivi, mai deschiși, mai entuziasmați de oportunitățile pe care viața ni le oferă.

Pesimistul vede dificultăți în orice oportunitate. Optimistul găsește oportunități în orice dificultate.” – Winston Churchill

Leave a comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>