Criza … de atitudine!


atitudine 1
Chiar dacă e un subiect extrem de discutat şi analizat, cred că e un aspect esenţial şi din păcate extrem de neglijat de fiecare dintre noi: ATITUDINEA!

“Nu se poate!”, “Nu va merge!”, “Au încercat şi alţii – nu functionează!”, “E greu!”, “Eu îmi fac treaba, sunt competent, dar toţi ceilalţi sunt tâmpiţi”, “Celălalt e de vină!” sau “E criză”.

Aşteptăm mereu ceva din exterior, să se întâmple ceva sau cineva să facă lucrurile (mai) bine.

Până la urmă cred că ne confruntăm cu o criză generalizată de atitudine, la toate nivelurile şi în toate domeniile – din vânzări (am o mulţime de exemple relevante de vânzători slabi care sunt convinşi că eşecul lor se justifică prin expresia “E criză!”), leadership, relaţii cu clienţii sau consultanţă tehnică. Până şi în plan personal ne confruntăm cu grave probleme de atitudine.

Interesant este că de cele mai multe ori nici nu ne dăm seama că avem carenţe de atitudine. Sau nu le recunoaştem, “Cine, eu?!?!”

Nu e deloc simplu, dar trebuie să acceptăm că avem nevoie de o schimbare, avem nevoie să fim pozitivi, optimişti, empatici şi să comunicăm corect şi asertiv. Să fim proactivi, să fim un exemplu pentru ceilalţi!

Ştiţi cum se spune (am simplificat citatul): “Sunt puţini cei care fac lucruri importante, valoroase; sunt mulţi cei care stau cu mâinile în buzunar şi îi critică; iar marea majoritate nici nu îşi dau seama că se întâmplă ceva”. Alegeţi voi în ce categorie sunteţi / vă doriţi să fiţi.

Când te confrunţi cu o problemă ai practic două variante: daca vrei să o rezolvi, găseşti o SOLUŢIE. Iar dacă nu doreşti să o rezolvi, găseşti o SCUZĂ!

Leave a comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>